...aş vrea ca foarfece de lut să-mi fii
când boala grea în pânza-i mă-nveleşte,
să-mi sfâşii giulgiul paşnic, părinteşte,
să te sfărâmi şi-apoi pe piept să-mi ţii
o candelă de-argint. S-alungi strigoii.
Să nu-mi tresară ochiul obosit
iar pieptul să-mi respire liniştit,
să nu-mi bată-n obraz lacrima ploii.
Şi să te rogi de Lună să mă ierte
că n-am putut să calc pe-ale ei pietre
şi s-o întrebi de toate, ca să ştii.
Iar dacă n-ai să poţi şi n-o să-mi treacă
de mână să mă ţii când viaţa pleacă
şi-apoi cu mine Dincolo să vii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu